Salariul minim pe economie 2018

Ne-am obisnuit deja,  ca la fiecare inceput de an sa avem modificari in domeniul contributiilor sociale, a salariului minim pe economie, precum si a salariului mediu utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat. Anul 2018 este insa unul cu totul special in acest sens. Nu numai ca avem alta valoare a salariului minim pe economie in 2018, una mult mai mare decat valoare din 2017, dar anul  incepe cu o mare modificare in privinta calculului contributiilor sociale. O revolutie in domeniu.

Astfel, daca in 2017, salariul minim a fost in cea mai mare parte a anului, 1450 lei, salariul minim pe economie in 2018 este de 1900 lei. Este cea mai mare crestere din ultimii 3 ani, si se datoreaza in principal revolutiei de care aminteam mai sus din sfera contributiilor. Astfel, ca sa se mentina aceeasi valoare a salariului net minim, in urma mutarii contributiilor de la angajator la angajat, nivelul salariului minim pe economie a trebuit crescut mai mult. Fara aceasta modificare majora din zona contributiilor sociale, probabil ca salariul minim pe economie in 2018 ar fi fost stabilit undeva in zona sumei de 1500-1600 lei.

Nivelul la care se seteaza salariul minim pe economie nu se refera numai la cat anume incaseaza un salariat care are inscris pe contractul de munca aceasta suma, ci inplicatiile sunt mai multe, de aceea este o informatie care trebuie sa o stim fiecare dintre noi, salariati sau nu. Pe baza salariului minim pe economie se caluleaza plafoane pentru contributii, taxe, punctul de amenda conform Codului Rutier, etc. Trebuie totusi sa mentionam ca pentru anul  2018, punctul de amenda a fost plafonat prin Ordonanta de Guvern la 145 lei (10% din valoarea salariului minim pe economie din 2017).

In ceea ce priveste revolutia din zona contributiilor sociale, reamintim ca de la 01 ianuarie 2018, s-au abrogat o serie de articole din Codul Fiscal, referitoare la contributiile suportate de angajator.

Daca anul trecut, vorbeam de:

  • Contributii ale angajatului, cu stopaj la sursa, si anume: somaj 0,5%, sanatate 5,5%, pensii 10,5%, plus impozitul pe venit 16%;
  • Contributii  ale angajatorului: somaj 0,5%, sanatate 5,2%, pensii 15,8%, fond de risc (in functie de codul CAEN), fond pentru concedii medicale  0,85%, fond de garantare a creantelor 0,25 %;

anul acesta vorbim numai de 3 contributii (2 ale angajatului si una a angajatorului) si impozitul pe venit:

  • Contributia la sanatate 10%
  • Contributia la asigurari sociale 25%
  • Impozitul pe venit 10%
  • Contributie asiguratorie de munca (CAM) 2,25%.

Cat de benefica sau nu va fi pe termen lung aceasta modificare, cum va afecta sau nu incasarile la bugetul de stat, doar timpul ne va spune.

In Monitorul Oficial din 03 ianuarie 2018 s-a pulblicat Legea nr.3/2017 a bugetului asigurarilor sociale de sta pe anul 2018, in care se stabileste la cap.III, valoarea castigului mediu brut la 4162 lei, valoarea ajutorului de deces la 4162 lei pentru asigurat sau pensionar si 2071 lei pentru membru de familie al acestuia, precum si valoarea punctului de pensie pentru perioada 01 ianuarie- 1 iulie 2018, la 1000 lei.