O.U.G. 48 din 2020 – masuri financiar-fiscale

18 aprilie 2020
editor

Inainte de mica vacanta de Pasti in Monitorul Oficial au fost publicate mai multe acte normative cu impact imediat in perioada dificila in care ne aflam.

Ne oprim astazi la Ordonanța de urgență nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 319 din 16 aprilie 2020 care aduce cateva modificari si clarificari si pentru: cei care fac import de materiale medicale, care solicita rambursari de TVA,  care au esalonaril la plata, cei care sunt obligati la plata impozitului specific, care activeaza in zona jocurilor de noroc, in legatura cu valorificarea produselor accizabile, etc.

Ne vom opri mai jos doar asupra catorva, de interes general.

Cei care au esalonari la plata au asteptat cu nerabdare vesti si primesc lamuriri la art. XII si XII din Ordonanța de urgență nr. 48/2020:

“Art. XII (1) Pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1) nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități conform Codului de procedură fiscală. În acest caz, până la primul termen de plată după expirarea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1), organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eșalonare, cu respectarea perioadei de eșalonare aprobate. Noul grafic de eșalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) și art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, condițiile de menținere a valabilității eșalonărilor la plată acordate potrivit legii se suspendă până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1).

(3) Dispozițiile art. 157 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător și pentru obligațiile bugetare prevăzute la alin. (1) și (2).

(4) Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somație și prin valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni.

(5) Termenele de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silită, precum și cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin (1).

Art. XIII– (1) Aplicarea prevederilor art. XI și XII încetează la 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

(2) Obligațiile care intră sub incidența măsurilor prevăzute la art. XII alin. (2), cu excepția acelora care privesc ratele din graficele de eșalonare refăcute conform art. XII alin. (1), se consideră îndeplinite în următoarele situații:

a) pentru situația în care termenele prevăzute la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) și art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală s-au împlinit până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dacă acestea se execută în termen de 30 de zile de la încetarea acestui termen;

b) pentru celelalte situații decât cele prevăzute la lit. a), la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) și art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

(3) Pentru obligațiile prevăzute la alin. (2) lit. a), contribuabilii pot solicita modificarea eșalonării la plată, cu condiția ca cererea să fie depusă în termen de 30 de zile de la încetarea termenului prevăzut la alin. (1), prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.”

In domeniul TVA-ului avem in primul rand modificarea de la Art. IV din OUG 48 modifica Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2020 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 30 martie 2020, care precizeaza:

Art.2 (1) Prin derogare de la prevederile art. 326 alin. (3) și (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din aceeași lege, care importă medicamente, echipamente de protecție și mașini de producție măști de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare, care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență.”

Tot legat de TVA, art. XI si XVII din Ordonanța de urgență nr. 48/2020 stabilesc regulile dupa care se va face rambursarea sumelor din deconturi, cu efectuarea, ulterior, a inspectiei fiscale, pe baza unei analize de risc.

“Art. XI – (1) Prin derogare de la prevederile art. 169 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală, taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, se rambursează de organul fiscal central, cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică:

a) deconturilor cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare pentru care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, a fost începută inspecția fiscală în vederea soluționării acestora;

b) deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, depuse de contribuabilii mari stabiliți potrivit Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.609/2016 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili și de contribuabilii mijlocii stabiliți potrivit Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, cu modificările ulterioare, care se soluționează după efectuarea inspecției fiscale  anticipate, în cazul în care:

(i) contribuabilul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancționate ca infracțiuni;

(ii) organul fiscal central, pe baza informațiilor deținute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite;

(iii) pentru contribuabilul respectiv a fost declanșată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvență, cu excepția celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condițiile legii speciale;

c) deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, depuse de alți contribuabili decât cei prevăzuți la lit. b), care se soluționează după efectuarea inspecției fiscale anticipate, în cazul în care:

(i) contribuabilul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancționate ca infracțiuni;

(ii) organul fiscal central, pe baza informațiilor deținute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite;

(iii) pentru contribuabilul respectiv a fost declanșată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvență, cu excepția celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condițiile legii speciale;

(iv) contribuabilul depune primul decont cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, după înregistrarea în scopuri de TVA;

(v) soldul sumei negative de TVA solicitat la rambursare provine din mai mult de 12 perioade de raportare lunare, respectiv 4 perioade de raportare trimestriale.

(3) Pentru sumele rambursate în conformitate cu prevederile prezentului articol, inspecția fiscală ulterioară se decide în baza unei analize de risc.

Art. XVII– Prevederile art. XI se aplică și deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare aflate în curs de soluționare și pentru care nu a fost emisă Decizia de rambursare a TVA până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”

Pentru cei care datoreaza impozit specific, gasim cateva clarificari la art IX.  Atentie la conditiile cumulative care trebuiesc indeplinite (alin. 4):

“Art. IX  – (1) Contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru anul 2020, nu datorează impozit specific pentru perioada în care aceștia întrerup activitatea total sau parțial pe perioada stării de urgență decretate.

(2) Pentru aplicarea alin. (1), contribuabilii recalculează, în mod corespunzător, impozitul specific stabilit potrivit Legii nr. 170/2016, aferent anului 2020, prin împărțirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice și înmulțirea cu numărul de zile aferent perioadei din anul calendaristic în care a desfășurat activitatea. Perioada în care contribuabilii au desfășurat activitatea se determină prin scăderea din numărul de 365 de zile calendaristice a numărului de zile aferent perioadei în care aceștia au întrerupt activitatea total sau parțial pe perioada stării de urgență decretate.

(3) Impozitul specific unor activități determinat potrivit alin. (1) și (2) se declară și se plătește potrivit art. 8 din Legea nr. 170/2016.

(4) Pentru a beneficia de prevederile alin. (1) și (2), contribuabilii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) întrerup activitatea total sau parțial și dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri;

b) nu se află în insolvență conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului.”

          Cu siguranta nu vor fi ultimele reglementari din aceasta perioada. Va tinem la curent!

Ti-a placut articolul? Da-l mai departe pe:
Solutii pentru
contabili
Solutii pentru
companii
Recomandarile clientilor
Recomandarile noastre

Suntem prima companie din Romania specializata in solutii software financiar-contabile la cheie, insotite de servicii profesionale de Asistenta Tehnica. De peste 25 de ani, dezvoltam cele mai performante programe de contabilitate, gestiune comerciala, salarii, imobilizari, audit, revizuire si facturare. In completarea aplicatiilor software stabile, usor de utilizat, perfect adaptate afacerii tale, iti asiguram cele mai complexe servicii de Asistenta Tehnica. Cei peste 25 de ani de experienta inseamna:
  • Peste 50 000 de utilizatori;
  • Peste 150 de proiecte educationale si de responsabilitate sociala;
  • Cele mai bune aplicatii software financiar-contabile din 1991;
  • Cel mai vandut software de contabilitate din Romania;
  • Cel mai performant software financiar-contabil integrat: CIEL V7;
  • Cel mai complex portofoliu de servicii;
  • Solutia completa pentru gestiunea afacerii tale.

span itemprop="telephone">021 9341

Email:ciel@ciel.ro

Bulevardul Unirii, Nr.11, sector 4,040102 Bucuresti RO